Invidie

         În „casî di din`jios”, lemnele trosnesc în soba cu firidă, Buni s-a mutat de curînd din chiler căci a început să fie frig. În casă, „soba îi mai mari”, casa e mai călduroasă că „are cohoari pi păreţi şi e duşamită cu liemn di stejar”. La geamul cu „trii canate” este pusă acum şi dublura, sus „pi aburari” stau gutui culese cu mîna, stau aşa ca nişte soldăţei gata de atac, frunzele uscate de la codiţe par nişte pălării de muşchetari. În casă se simte un miros dulce-amărui de gutui care se împleteşte uşor cu cel de „măligă” de la masa de seară. Meniu în această seară „măligă”, aşa cum numa` Buni ştie sa facă, cu „brînză de oi bătută la borcan”. Acum pe plită bolboroseşte apa dintr-o oală mică, e pentru „şeaiul di zgorghini”. Buni stă pe vatră şi povesteşte: cum înainte oamenii munceau,  „sămănau cînipă”, o secerau,  o puneau în gîrlă la murat şi mai apoi o meliţau iar în  final era pusă în furcă şi toarsă cu fusul. Cînepa astfel obţinuţă e apoi trecută prin vîrtelniţă şi "depănată pi suveică", ca să fie uşor trecută prin iţele războiului. Aflu povesţea cînepei pornind de la un of al bunicii; îşi doreşte să aducă „patul cu mindir di paie din chiler” în casă. În casă are doar „paturi di tîrg” ca atunci cînd mai vin la ea copiii, să aibă unde dormi.

        De obicei, cînd Buni povesteşte, nu stă pe vatră doar ca să se încălzească ci împleteşte cu nişte andrelele scurte ciorapi de lînă ; anu` ăsta nu, nu mai dă din mîini doi ochi pe faţă şi unul pe dos, anu`ăsta doar povesteşte. Povesteşte aşa de frumos încît ţi-ai dori să fi trăit şi tu experienţă!

      Oboseala de peste zi şi căldura sobei fac ca ochii noştri să înceapă a nu mai sta larg deschişi, să clipească din ce în ce mai des. În luarea deciziei de a ne culca contribuie şi un căscat prelung. Bunica se ridică de pe vatră şi se duce să aducă din „casî di din`sus” încă un „ogheal” care trebuie pus la încălzit  după sobă (nu era pregătită să primească musafiri). Facem paturile şi ne pregătim de culcare. Întunericul din camera e străpuns doar de razele lunii şi lumina flăcărilor care se iţesc printre cerucurile de la plită. Liniştea e tulburată doar de lemnele care trosnesc din cînd în cînd în vatră. Mă hotărăsc sa rup această linişte şi o mai întreb ceva, încerc să o fac să îmi mai povestească. Buni îmi răspunde şi începe din nou să istorisească. Nu îmi aduc aminte la care parte a poveştii am adormit. Îmi amintesc doar o replica spusa cu naduf la adresa vărului meu care şi-a cumpărat sobă, în loc să îşi facă una de teracotă „aşa cum au oaminii” fără să chieltuiască bani şi spune că: „deh ţîganu cîn` are chiperi pune ş`în chisăliţă”.

        

Da, A..a sînt invidios! Sînt sigur că aşa s-a derulat seara de vineri, numai că de data asta tu ai fost cea care a adormit ascultînd vocea plăcută a lu` Buni. Mă bucur mult pentru tine că ai trăit (retrăit) această frumoasă şi de neuitat experienţă!